11 septembrie

Buna dimineata...

m-am trezit ceva mai fericita azi, caci sacul fleece si-a facut datoria si mi-a tinut de cald. Vantul si-a facut de cap toata noaptea, dar soarele neasteptat de dimineata m-a mobilizat. Am hotarat sa-mi petrec prima parte a zilei in aer liber. Asa ca, am pornit spre Apeldoorn, la aproximativ 70 de km de Amsterdam, cautand Apenheul, un parc numai cu maimute...libere.
Am petrecut cateva minute in oraselul verde, urmarind un grup de barbati retrasi din campul muncii, care-si petreceau zilele de pensionar cantand intr-un grup amuzant si simpatic.
Maimutele m-au cucerit definitiv, asa ca, am sfarsit prin a fi rugata sa parasesc incinta la ora inchiderii.
A meritat drumul pana acolo, a meritat si costul biletului -18 euro...am primit “bonus” o zi de relaxare si... detasare. Am vazut niste animalute fericite (cel putin, aparent) si-am mai “citit” , printre randuri, cateva lectii despre devotament si afectiune.
Parcul a fost infiintat, in mod “revolutionar’ in 1971, ca primul si singurul din lume unde micutele (sau nu) umbla libere printre vizitatori. Fundatia Apenheul apara si protesteaza impotriva abuzurilor asupra primatelor si peste tot in parc veti gasi materiale informative sau fotografii ce descriu modul ingrozitor in care sunt chinuite.

La intrare am primit o geanta speciala in care sa-mi depozitez lucrurile, caci maimutele...fura.

M-am asezat sa fotografiez o fetita ce incerca sa le dea de mancare, si m-am trezit, intr-o secunda, cu 2 pe umeri, deja cercetand rucsacul primit.

Imi propusesem mai multe pentru azi, dar, sincera sa fiu ...nici n-am simtit timpul trecand. Poate numai consumul a 2 seturi de baterii ptr aparatul foto, adica tot ce aveam cu mine...sa ma fi necajit putin.
Pasari mai mult sau mai putin ciudate iti apar in cale si enerveaza maimutele.
In centrul parcului este o mica ferma, un loc unde poti manca cate ceva in timp ce, copiii (daca ai) se pot juca cu caprele , oile si alte vietati de pe langa casa.
Diversele specii de maimute de talie mica umbla libere in zonele special amenajate. Uneori, tipatul lor e ciudat, dar viu si liber ca si ele.
Gorilele sunt despartite de public de un parau, dar, chiar si asa apropierea e impresionanta...

Seara m-a prins din nou in cortul meu. Am primit nr 55.
Simt mirosul Amsterdamului...si realizez ce vie amintire aveam despre asta. Iti intra prin pori si cred ca se aseaza bine undeva, prin camarutele memoriei...

Noapte buna...

/