20 septembrie...


Cred ca clopotele au avut un efect hipnotic...caci m-am trezit greu si tarziu.
Cam teapana, strang cortul repede dupa micul dejun luat pe iarba, la soare.
Merg sa vad Constance si Konstantz si imprejurimile. Astazi vreau sa ajung la Garmish!

Lacul frumos, barcile si orasul dichisit au un aer de permanenta vacanta.
In departare se vad muntii. “Acolo mergem”...
Constance e format de Rin, de-a lungul a trei tari ...Germania, Austria si Elvetia, la poalele nordice ale Alpilor.
Plec in jur de ora 16.00, luandu-mi cateva repere pe harta, pentru a scurta drumul catre Garmish. Din toate indicatoarele intalnite, directia Meersburg e singura care merge in acelasi sens cu mine...asa ca o urmez.
Dupa cativa kilometri, drumul vireaza brusc la stanga si se imparte in benzi delimitate de borduri inalte. Coloana de masini si...ma opresc. Ma gandeam ca mai platesc vreo taxa, ceva, dar ma dezmeticesc repede : drumul continua cu feribotul. Oricum nu mai pot iesi de-acolo, sunt prinsa intre masini. Costa 5 euro traversarea. Conform hartii, scurtez distanta foarte mult, deci, fac economie si de benzina si de timp. Si mai e si frumos pe deasupra.
Chiar a fost...mai aproape de munti, cuprinzand cu privirea intinderea de apa.

La Meersburg urmez iesirea catre E54, conform hartii mele, gandind ca trebuie sa ajung spre Lindau. Drumul merge de-a lungul lacului, aglomerat, dar frumos. E plin de livezi cu meri si vita de vie. Dupa Lindau as fi urmat directia Immenstadt- Garmisch-Partenkirchen. Dar mai e pana acolo.
Dupa vreo 20 de km vad indicator...Welcome to Immenstadt ?! Nu mai inteleg nimic...nici daca traversam lacul in diagonala nu ajungeam asa repede si, nici nu trecusem de Lindau. Bulversata , o iau inapoi, convinsa fiind ca am gresit. E54, directia Konstantz... „Minunat, bine ca m-am plimbat cu bacul...” Am ocolit lacul si am ajuns tot pe malul lui...caci, dupa toate plimbarile si incurcaturile, alimentare si pauza de pipi...s-a innoptat. Fara Garmish asta seara...caci traversam prin munti si e pacat sa fac asta noaptea.
Incep sa vanez indicatoare de camping pe drum , pana nu se lasa noaptea de tot...In Romanshorn intreb un cuplu ce se plimba pe stradute. Vazusem pe drum multe, de-a lungul lacului, dar acum parca disparusera toate. Cei doi ma ghideaza catre urmatorul oras, la aproximativ trei km, explicandu-mi si precizand ca n-am cum sa-l ratez. Inapoi pe drum, urmez indicatiile. Ajung la orasel. Sensul giratoriu de la intrarea in oras e inchis. Un nene ne ghideaza pe o strada ce urca...Constat ca, dupa cateva minute de mers ajung in alta asezare, trec prin ea si apoi drumul coboara, din nou, spre soseaua ce merge de-a lungul lacului. Imi desenez in minte traseul parcurs si-mi dau seama ca am ocolit orasul si, implicit campingul. Hotarasc sa merg inainte si la putin timp vad un indicator catre Camping Paradis. Urmez sagetile ce coboara cam abrupt si, sincer, intunericul din „Paradis” nu prea ma incanta. Parchez motocicleta printre rulote si merg la ceea ce parea un restaurant. Intru. Vreo zece perechi de ochi ma privesc cam nedumeriti. Ma gandesc „in halul asta oi fi? „
Oamenii stau la masa. O doamna ma intampina cu cateva cuvinte pe care nu le inteleg. Nu vorbeste engleza , asa ca cineva o ajuta. Imi explica ca asta e un camping privat, ca oamenii au locuinte mobile fixe  aici si ca nu se permite amplasarea corturilor. O rog sa ma lasa sa campez o noapte, in fond e intuneric deja si, daca mai vorbim mult se face dimineata... Nu vrea cu nici un chip, dar se gandeste si ma indruma catre un alt Camping foarte aproape de aici, langa gara. Drumul coboara si mai abrupt spre lac, ajung repede la bariera garii si , chiar vis a vis, vad campingul.
Bun , e inchis!
Din straduta pietruita se vede un par urias si un alt cort mare, din care se aud acorduri de chitara... ma strecor peste si pe sub bariera pentru masini si intru. Nimeni la receptie, dar am gasit loc bun pentru SLU, asa ca incep sa aduc lucrurile si sa ma instalez. Daca platesc dimineata, in fond, ce poate fi grav ca m-am strecurat prin efractie...?! Ma asez aproape de cortul vecinilor mei, caci lumina de la receptie batea in zona asta si aveam nevoie.
Din cand in cand cade cate o para...
Din cand in cand chitara se opreste, mai ales cand eu devin mai zgomotoasa.
Am inteles din voci ca sunt un cuplu...si am simtit cum ma pandesc prin mica fereastra a cortului...
Canta in continuare...
Bucuroasa ca m-am instalat , ii spun noapte buna maimutei, dupa ce imi iau prosopul si pornesc sa caut un dus. Nu-l caut mult, dar...am surpriza serii. Usile blocate si un aparat straniu imi cere cardul de acces. „Asta-i prea de tot!” Imi aduc aminte ca sunt din nou in Elvetia, asa ca, nu stiu de ce ma mir asa...
Un barbat intra la toaleta pentru barbati, cu cardul, desigur... Ma invart pe langa chiuvetele exterioare pentru legume, vase si altele asemenea...incercand sa nu par prea dubioasa. Am improvizat un dus cam straniu, cu gandul la ochii care ma pandesc prin ferestrele rulotelor.
O plimbare la receptie si citesc pe plintele disponibile ca m-am cazat intr-un ECO Camping...ceea ce inseamna respect pentru mediu si resursele naturale, inclusiv apa...

Cei doi de alaturi par fericiti...Cel putin asa se aud.
Cate o para cedeaza si cade zgomotos in iarba...
Adorm repede, cu gandul la baia fierbinte ce ma asteapta dimineata

...