24 septembrie

Dimineata, soarele ma atrage sa descopar tot ce noaptea nu m-a lasat sa vad...
Imi strang lucrurile si merg sa caut o cafea, caci, camera a fost primitoare, dar n-am primit nici cafea si nici mic dejun...
Sunt undeva intre Keszthely si Balatongyorok, aproape de lac... Ii simt mirosul, dar vreau sa vad...Asa ca, iata-ma luand micul dejun intr-un parc mic si cam parasit, pe marginea apei, unde unii plateau in vara bilet pentru a se scalda... Am cerut voie sa intru pentru cateva imagini, iar doamna era oricum mai ocupata cu cititul presei, asa ca prezenta mea acolo i-a fost totuna. Intinderea de apa, cateva barci lasate la iernat, nisip fin, urme ale verii ce-a trecut si pescari risipiti printre papura si salciile de la mal...
Frumos si linistitor inceput de zi... Cu harta in fata, mi-am propus sa mai merg putin de-a lungul lacului, apoi sa vad cetatea de la Sumeg si sper ca asta seara sa innoptez la Belgrad.
Ma opresc sa vad Castelul Festetics, pe care nu prea ai cum sa-l ratezi, caci are aura baroca grandioasa si priveste de pe deal, catre lac. Cu 101 de camere si Biblioteca Helikon , avand 86 mii de volume, unele rarităţi, este al treilea castel ca mărime din Ungaria. În cele 16 săli ale Muzeului sunt expuse arme şi colecţia de trofee a prinţului Windischgärtz, iar în sala de muzică cu oglinzi sunt organizate săptămânal concerte. Eu am vazut doar pliantele frumoase si m-am bucurat sa-i admir exteriorul si gradina.
La iesire, surprind un cuplu dragut admirand-o pe SLU. Oamenii ma felicita si povestim putin despre traseul meu si despre Romania, din care au vazut cate ceva.
Moralul se bucura cand aude cuvinte frumoase, asa ca, imi continui drumul zambind. M-am oprit sa vad biserica franciscana si, o statuie voluptoasa imi atrage atentia...
Imi continui drumul prin Heviz, catre Sumeg, sa vad cetatea. Ridicata pe Muntele Cetăţii la o altitudine de 270 m,in secolul al XIV-lea, este una din cele mai întinse şi mai bine conservate din Ungaria. Muzeul ei găzduieşte o expoziţie cuprinzand diverse elemente istorice, o cameră de tortură si un panoptic. Ghidul aflat acolo ma conduce intr-o mica capela, absolut minunat restaurata, iar impactul e si mai puternic, in contrast cu cladirea aflata intr-o stare precara. Din curtea interioara plina de iarba verde, zidurile cetatii de pe deal se vad tare frumos si e interesant sa descoperi elemente stranii in detaliile ferestrelor sau a altor elemente decorative.
Drumul pana la Sumeg e cam pustiu... cateva asezari cam parasite , padure si dealuri muntoase.
M-am oprit sa vad lacul Heviz, cunoscut pentru apa termala, fiind al doilea in Europa, ca dimensiuni. Nuferi frumosi, violet, plutesc ici-colo, printre cei ce se bucura de proprietatile curative ale apei.
Ma asteapta drum lung, asa ca ma indrept catre granita cu Croatia, hotarata sa ajung la sarbi cat mai repede. Am ales sa merg pe drumurile nationale si sa intru in Serbia pe la Barcs- Virovitica, desi aveam sa constat ca varianta pe autostrada, prin Budapesta, desi mai lunga, probabil mi-ar fi luat mai putin timp si energie.
Am simtit schimbarea indata ce am parasit teritoriul Ungariei. Drumul prin Croatia e lung si cam prost, aglomerat si plin de restrictii. Trec prin multe localitati peste care poti simti ca a trecut razboiul. Poti vedea case ciuruite sau prabusite pur si simplu.
Un drum serpuitor ce trece prin Parcul National Papuk catre Osijek.
Intr-un sat opresc sa alimentez. Cardul imi e refuzat. Parca am mai trait scena asta, imi spun. Si totusi, de data asta mi se cere pasaportul si vanzatorul imi explica cum ajung la un bancomat. M-a costat 4 km si timp pierdut si, m-am simtit, pentru prima data in drumul asta...”vanata”. Am mirosit aerul balcanic din vorbe si atitudini in jurul meu si nici nu era nevoie sa inteleg mare lucru.
Mi-am recuperat actele si m-am intors la drumul meu, rapid.
Putin dupa Osijek drumul e in constructie, o sosea cu o banda pe sens, dreapta, traversand campul. Nu foarte aglomerat, maresc viteza, prost inspirata fiind.
Si-atunci...s-a-ntamplat. Am cazut ca bolovanul... Am vazut si cerul si pamantul si cerul din nou si pe doamna mea tarandu-se pe geanta, prin iarba, noroc ca prin iarba...Dureaza o secunda si, in secunda aia ai vrea sa poti schimba lumea. Eu vroiam doar sa opresc maimuta si sa m-asigur ca e in regula. In lupta cu gravitatia m-am agatat de-un fir de iarba si-am inteles o data-n plus cat de incapabili suntem in astfel de momente...
Am oprit motorul si l-au ridicat pe sosea doi barbati veniti in ajutor. Erau in spatele meu si au vazut ce s-a intamplat. Amabili, au verificat-o pe SLU si au curatat-o de ghemele de iarba pe care le-a cules in cadere. Draga de ea a pornit tusind, dar a pornit repede si asta m-a linistit. Le-am multumit celor doi pentru ajutor, desi ei nu intelegeau ce spun si eu nici atat, si totusi, expresivitatea si semnele sunt, pana la urma, universale.
Eram furioasa pe mine...niciodata nu franezi brusc cand ai nisip pe sub roti. Si totusi, am facut-o. De teama sa nu intru in individul din fata mea, incapabila sa depasesc pe contrasens din cauza masinilor, iata-ma cu genunchiul rupt, curatandu-ma de iarba...
Pot da vina pe oboseala psihica, poate chiar fizica, pe reflexele ce incetinesc probabil, de la un moment dat incolo, sau pe cel din fata mea care a franat haotic, sau pe individul cu basculanta care a intrat din camp pe sosea, sau pe nisipul risipit de utilaje pe drum sau pe la marginea drumului. De fapt, am fost singura vinovata pentru cazatura asta... Si aveam s-o simt din ce in ce mai tare pe masura ce ma dezmeticeam.
Maimuta era cat de cat in regula. I-am indreptat parbrizul si, din fericire, nu i-au ramas urme vizibile. Eu arat ca scoasa dintr-o mocirla, murdara de noroi pe haina, cu cizma scorojita de asfalt si pantalonii rupti in genunchi si puternic zgariati pe toate partile. Ma opresc la prima benzinarie ce-mi iese in cale, caci ma dor tot felul de locuri si am nevoie de apa rece si curata... Furioasa, am rugat-o pe SLU sa ma ierte pentru imprudenta mea.
Ma doare soldul...care arata cam ca si pantalonii, adica, scorojit si curand, foarte vanat. Ma doare osul coapsei cand pasesc, imi sangereaza genunchiul si cotul drept si-mi simt tot corpul ca batut bine si temeinic de un priceput.
Mai am vreo 80 de km pana la granita, adica Vukovar-Sid si stiu ca ma va prinde intunericul. Iar de acolo si pana la Belgrad mai sunt putin peste 100 de km, asa ca , ma gandesc ca pana la 22.00 ajung sa dorm intr-un pat cald. Sincera sa fiu, senzatia de amorteala totala pusese stapanire pe mine, pe corpul meu si aveam sa simt asta indata ce am oprit motocicleta la granita, pentru controlul actelor. Pentru prima data mi s-a cerut sa imi dau casca jos, mai-mai ca mi-ar fi controlat si bagajele. Le povestesc sarbilor de unde vin si ce vreau, dar par sa ramana pasivi la aventura mea. Si-mi spun scurt: “ we cannot let you pass! “ , in timp ce invart asigurarea pe toate partile. Stiam sigur ca nu e expirata, asa ca cer explicatii. Si imi arata senin ca asigurarea mea nu e valabila pe teritoriul Serbiei. “Are you kidding me?”
Ii explic omului de unde vin, ca am trecut prin Croatia doar din dorinta de a ajunge la Belgrad si apoi catre casa. Nu-l impresionez cu nimic. Platesc 75 de euro sau fac cale intoarsa catre Ungaria.
Cam asta era ce ramasese din bugetul meu, dupa ce deja cerusem...ajutor. Asadar, hotarasc sa inchei ziua asta undeva in Croatia si sa pornesc in zori catre Szeged.
Ma intorc dezamagita, pe unde am venit, cautand in intuneric vreun indicator cu un loc de dormit. In Vukovar ma infurii si mai tare, caci, nu-nteleg cum , in pustietatea asta nu exista decat trei hoteluri de patru stele!
Merg catre Osijek, caci e oras mare si trebuie sa gasesc ceva. Ma opresc la un Mc la intrarea in oras, pentru internet. Era deja 22.00. Nu au internet. Ma ajuta ai mei cu numele unui hostel, singurul, de altfel. Intreb un grup de angajati Mc’Donalds iesiti la fumat. Unul dintre baieti se ofera sa ma conduca, urmarindu-i masina. Drumul e intortocheat, am inteles de ce-a ales varianta asta. Hostelul e in orasul istoric, iar la parter are un club. Femeia de la receptie imi spune clar ca locul e inchiriat pentru petrecere, ca au doar 5 camere si totul e dat...la pachet.
Imi da un pliant ce nu ma prea ajuta. Prin intersectii vad placute catre hoteluri ale orasului. Din nou aceeasi poveste, toate-s de patru si cinci stele, de parca-as fi in Dubai. Hotel Central e singurul cu 2 , ba chiar scrie “travellers are welcomed”. Merg la receptie cam stanjenita , caci arata bine si ma indoiesc sincer ca asta-i locul unde-mi voi petrece noaptea. Single, 60 de euro... ii spun ca ma gandesc , iar Domnul, amabil, imi explica cum ajung in parcarea subterana, daca ma hotarasc.
Am spus de multe ori in drumul asta ca lucrurile nu-s intamplatoare... Ma las ghidata de instinct si, ca si cand as urma stradutele pentru a ajunge la parcare, dau de “rooms for rent” pe peretele unui restaurant mic si cochet. Chelnerita face nota ultimilor clienti, asa ca am noroc. Imi spune ca imi poate da o camera cu mic dejun pentru echivalentul a 25 de euro. Minunat. Are baie proprie, prosoape, ba chiar si tv. Primesc o camera la mansarda (din nou) si ma strecor repede de sub apa fierbinte sub asternut, caci ma doare tot corpul si ma intreb cum am sa pornesc dimineata...

Mi-e ciuda pe ziua asta, pe drumurile proaste, pe greseala mea, pe sarbi caci nu m-au lasat sa vad Belgradul noaptea si tot ce-mi mai propusesem pentru Serbia...
Si ma doare soldul...