Wednesday, November 3, 2010

22 septembrie


Dimineata la 7 s-a dat „alarma”...Holurile devin piste de maraton pentru micuti, in timp ce, fiecare are ceva de spus, unul mai tare ca celalalt...
Poate ca nu-i asa rau, ma gandesc, caci am mai mult timp de petrecut pe stradutele Garmish-ului.
Am primit un pachetel de pranz , amestecata fiind printre multimea de copii navaliti in sala de mese...

Nu departe de hostel, la marginea orasului, m-am surprins inconjurata de munti si soarele frumos, uitand repede de bruma gasita in zori. Zugspitze domina orasul si e interesant sa-l zaresti , neasteptat, printre acoperisuri si fresce. E un aer de poveste peste tot in jur, scrisa pe casele vechi, pe oameni si stradutele pietruite...
Magazinele de suveniruri iti povestesc despre imprejurimi, despre ghetari , bere si papusi, pasari captive in ceasuri de lemn, bretzel si castele... Dintre toate, unul in mod special... Neuschwanstein. Si daca tot e totul o poveste, ma gandesc sa vad si eu ce i-a inspirat pe creatorii Disneyland. Si-apoi , as fi unul dintre cei 1, 6 milioane de vizitatori anuali...

Asadar, ma indrept catre Fussen , cel mai “de sus” oras al Bavariei, pe Romantic Strasse, al carui final e chiar acolo unde Wagner isi cauta linistea. Castelul se afla la cativa kilometri de oras,
si la fel de aproape de el este si Schloss Hohenschwangau, locuinta natala a lui Ludwic al II-lea al Bavariei . Neuschwanstein a fost construit de el ca loc de refugiu, cu o investitie uriasa care i-a adus, in cele din urma, moartea. Paradoxal, din 1886 cand a fost deschis publicului, castelul alb a fost vizitat de milioane de oameni.

Mi-am luat pranzul “furat” de la hostel pe marginea lacului Forggensee, intr-o liniste stranie, asezata in iarba si privind cum reflexele din fata mea se schimba de la un minut la altul...
Ma indrept catre Graz , catre munti din nou... Am ramas fara apa si opresc la o benzinarie,departe de civilizatie, hotarata sa completez benzina, stiind ca ma asteapta drum lung...N-a vrut prea mult, putin peste trei litri. Intind cardul, scriu pinul si asteptam...asteptam, asteptam... Doamna se incrunta si-mi spune ca masinaria mereu face probleme. Ma bantuie un sentiment de deja-vu...Incearca din nou si iar asteptam... De data asta nu era cardul meu de vina, instrumentul pur si simplu ramanea blocat in visare si gata cu el...nu se mai intampla nimic. Ii arat ca am doar cativa banuti, vreo trei euro...Ma asigura sa nu-mi fac griji pentru 3 litri de benzina...imi da bonul si, gata! O intreb de doua ori daca sigur e in regula , caci nu vreau sa vad poze cu mine sub titulatura Wanted . Si plec...

Intunericul cade repede, cerul se inroseste si miroase a brad.
Incep sa simt frigul intepator al serii, in timp ce traversez tunelurile nesfarsite , asteptand sa descopar ce-i la capatul fiecaruia, ce creasta am mai lasat in urma.Uneori se simte miros de zapada... Ma gandesc cum e sa privesti de undeva de sus drumul asta...un vierme care sparge un munte de stanca...
Drumul trece prin Parcul National Kalkalpen si Gesause si , astfel, pot zari pentru putin varful Lugauer (2217m) , spectaculos chiar si din departare.
E luna plina, coincidenta sau nu...
Poate lumina ‘de sus’ , poate muntele, poate tunelurile lungi de kilometri, cerul inrosit sau poate maimuta mea...nu stiu...dar imi place drumul asta cu tot frigul lui aspru si cu toate taxele pe care le-am platit pe zona asta de autostrada.
Am ajuns la Graz pe la 21.30...Un taximetrist ma ajuta sa inteleg unde sunt si unde-i hostelul pe care il caut. Primesc un loc intr-o camera la demisol, impreuna cu doua englezoaice, mama si fiica, tocmai admisa la Universitatea de muzica.
Aflu ca Graz e un oras frumos si ma pierd repede in asternutul cald, in asteptarea diminetii..

2 comments:

  1. Da' de ce nu ne mai arati fotografii de cateva poatari incoace?

    ReplyDelete
  2. Din pacate am ramas fara spatiu de stocare, dar remediez situatia!

    ReplyDelete